Enter your keyword

Despre cosmetica

O VIZIUNE REMODELATA

MASAJE DE RELAXARE SI REMODELARE CORPORALA

Remodelare si Relaxare Corporala

Cuvantul “cosmetica” isi are originea din vechea limba greaca “Kosmetikos” ce insemna igiena pielii, arta de a te ingriji.
Cosmetica este arta ingrijirii externe a corpului si mentinerea valorilor oferite de natura, cu ajutorul unor metode si preparate specifice.
Din antichitate si pana in zilele noastre, frumusetea femeii a stralucit si a dainuit peste veacuri. Fiecare epoca si-a stabilit arhetipurile, si-a inchegat miturile si a inovat noi retete de infrumusetare.
In Egiptul antic – la fel ca, mai pe urma in Grecia Antica si in Imperiul Roman – se foloseau ca mijloace cosmetice, de obicei, vopsele de par, creme de fata, tus negru pentru ochi, rasina si ceara pentru depilare, uleiuri aromate pentru emolierea pielii.

Egiptenii, incepand cu frumoasa Cleopatra, au lasat multe procedee de infrumusetare, Cleopatra fiind prima femeie care a scris un manual de ingrijire a frumusetii femeilor (ex. ca sa dea stralucire umerilor folosea praf de scoici si pentru o piele mai catifelata, facea baie in lapte).

Grecoaicele foloseau creme pentru albit tenul, farduri, vopsele pentru gene si sprancene avand un intreg arsenal de oglinzi, agrafe, pensete, flaconase cu parfumuri.

Mitologia greaca atribuie Afroditei inventarea mijloacelor de intretinere a frumusetei, iar preafrumoasei Elena – raspandirea lor. In realitate, grecii datoreaza cunostinta cu cosmetica imperiului faraonilor.

La randul ei, acea parte a Greciei care a fost cucerita de romani a jucat rolul de veriga de legatura, de piesa turnanta, datorita careia cosmetica “i-a cucerit pe cuceritori”. Rezultatul a fost o deplina schimbare a opiniilor estetice ale femeilor romane. Albirea fetei a devenit si pentru locuitoarele Romei preocuparea de capetenie. Ochii si genele se trasau cu tus negru, iar obrajii se acopereau cu un strat de vopsea rosie. Pentru intretinerea pielii fetei se recomandau masti de noapte.

Vreme de cateva secole, cosmetica a fost cultivata mult si in lumea musulmana. Izolarea, viata retrasa a femeilorin cadrul civilizatiei islamice au dus la aparitia unui rafinament deosebit in folosirea mijloacelor de infrumusetare.
In haremuri, ingrijirea corpului si a fetei ocupa multe ore: masaje, depilare, manichiura si pedichiura si, se-ntelege, ingrijirea fetei. Pentru gene se utiliza o vopsea neagra, ochii erau mariti cu tus, buzele si gingiile erau colorate in rosu aprins cu substante vegetale, pe obraji se dadea cu un strat de pudra roza.

In Franta si Italia procedeele cosmetice traditionale devin foarte populare.

In Romania primele insemnari importante despre cosmetica au aparut in anul 1829, sub indrumarea dr. Episcopescu, referindu-se la notiuni de igiena a parului si a pielii.

Ingrijirile cosmetice pot fi clasificate in:

  • Cosmetica fiziologica, care studiaza metodele si procedeele de mentinere a aspectului eutrofic un timp cat mai indelungat. Rolul acesteia e de prevenire, urmarind mentinerea elasticitatii, a catifelarii pielii si a tonusului muscular.
  • Cosmetica decorativa, care cuprinde procedee de estompare, cu ajutorul fardurilor, a unor imperfectiuni de culoare si structura, precum si procedee de evidentiere a trasaturilor frumoase.

Ingrijirea pielii, mentinerea ei in stare de sanatate si echilibru fiziologic formeaza obiectul cosmeticii, definita ca o disciplina completa de medicina curativa, anatomie si igiena, care au ca scop infrumusetarea corpului, pentru a pastra prospetimea pielii si aspectul ei tineresc. Ea este totodata o arta care corecteaza imperfectiunile, le infrumuseteaza iar tehnicile folosite, pe langa aportul la mentinerea organismului in bune conditii de igiena si sanatate, ajuta la a da stralucire si a scoate in evidenta unele trasaturi si caracteristici proprii.

Igiena frumusetii si a sanatatii, desi prezinta aspecte diferite, se intrepatrund, cosmetologia reprezentand arta ingrijirii; a mentinerii unor valori date folosind diferite preparate si tratamente speciale, in timp ce dermatologia este preocupata de ingrijirea biologica a pielii tinand seama de procesele sale vitale.

Astazi nu se poate concepe frumusete fara sanatate si igiena; desi, poate exista sanatate si fara frumusete. Perfectionarea aspectului exterior al omului au determinat cosmetologia sa patrunda in procesele vitale interne ale organismului, identificand functiile sale biologice si legatura acestora cu pielea.

Dorinta de infrumusetare si a trai cat mai mult este o tendinta naturala, atat a femeilor cat si a barbatilor.